Tuesday, June 9, 2015

Sub umbrela albastră a grădinii


  Vară, soare, cald. 
  Obosită, cu mâinile și picioarele verzi, privesc spre umbrela albastră a grădinii mele și încremenesc de uimire: să te dai cu barca pe cer, asta da imaginație.
  Sus avioane, jos corida: Brândușa fugărește cu limba scoasă o pisică aflată în vacanța de vară în foișor. În goana ei nebună tăvălește tot ce-i stă în cale: roșii, flori, iarbă... Tărcata Mița nu se dă dusă și basta.  
  
  Roșiile cresc în seră cu frunze mari, bogate, unele exagerat de mari, frunze care hrănesc frumusețile rotunde, lunguiețe, crețe, pătate, stropite, vărgate... Le urmăresc zilnic cu privirea pentru că sunt o încântare și pentru că au nevoie de îngrijire. Copilii cresc instant, în fiecare zi găsesc alții care concurează cu planta mamă. Am pus plasa de umbrire pe solar și lumina s-a schimbat, din incandescentă a devenit plăcută. Am stropit roșiile cu calciu-bor. E prea cald, ploile sunt prea puține, picurarea funcționează îndelung. Buruienile sunt și ele în competiție, parcă totul este pe "repede înainte".  
  Mazărea violet și bobul deja au îmbrăcat hainele de gală pentru că urmează parada verii.
  Lumina albastră folosită la creșterea răsadurilor s-a transformat în floare, în clop.
  Coacăzele sunt o desfătare gustativă, bondarul s-a lipit de globul cepei și se hrănește cu poftă.
  E vară, vară.
German Red Strawberry

Evan's Purple Pear



 Purple Pear Brandywine

Green Tiger



Galbenele Antuzei

Kardinal Tshyornyi

Cow's Tit

Sun Gold

Persimmon



Canestrino di Luca

Pink Tiger

Bosque Blue Bumblebee

Clackamas Blueberry







Yamali Blue

 Skykomish

Pink Berkeley Tye Dye


Dark Galaxy

Scabitha

Carolina Reaper



Kumquat Orange


















Canterbury Bells



Mirelun

-->

3 comments:

  1. E minunata o plimbare in gradina ta "botanica". Atatea soiuri si varietati de rosii nici in cataloagele horticole nu vezi. Cum se impaca cu seceta sau la voi a plouat?
    Felicitari pentru munca, recolte bogate si mult spor in continuare.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aseară a plouat mult! Până ieri însă am folosit instalația de udare. Mulțumesc pentru urări, revin cu detalii despre soiurile de la tine. Numai bine!

      Delete
  2. Si? Ce noutati mai sunt in gradina? Care rosioare incep sa se coaca primele? Asteptam vesti.

    ReplyDelete